paine de casa |

Nimic special, nimic revolutionar.

Printr-un concurs de imprejurari, am ajuns sa fac si eu o paine acasa. Imprejurarile au fost: era tarziu in noapte si ma durea o masea, asa ca n-am avut nici o tragere de inima sa ies in frig sa caut eventuala fabrica non-stop; aveam „tot ce imi trebuia” in casa; imi era foame si de ceva ani buni ma descurc in spiritul nemuririi de foame, de unul singur, in ciuda unora care sunt ferm convinsi ca eu nu sunt in stare, asa ca si ei.

Pasul 1. Cautarea retetelor pe net. Fiecare site, fiecare blog, fiecare persoana de pe net are propria reteta, asa ca nu a fost greu sa imi imaginez si eu cam cum ar trebui sa fie painea pe care o vreau eu.

Pasul 2. Cub 25g de drojdie, juma’ de ibric de apa incalzita, o lingurita de zahar, amestecate intr-un bol mic pana se dizolva tot in tot, rezultatul fiind un fluid de o culoare care nu imi inspira deloc incredere din punct de vedere gastronomic. Am lasat 10 minute sa se umfle (dupa unii trebuie sa fie 5, 15, 20, 45 min) si am turnat fluidul ciudat in ceva faina amestecata cu ceva sare si am inceput sa amestec cu mana. Nu prea mi-a pasat de gramaje pentru ca oricum nu am cantar. Faina a fost undeva intre 500 si 750g. Sare a fost o lingura (ca asa ziceau unii pe net) dar pentru ce a iesit, mi s-a parut prea mult. Am inceput sa framant. Din cand in cand mai turnam apa, ca mi se parea ca e prea putina. Am pus si un pic de ulei direct din sticla (ar fi trebuit intre o lingura si patru linguri conform netului). Dupa aia am mai pus faina, ca mi se parea aluatul prea moale si prea lipicios (si am urat felul aproape absolut in care pare ca se lipeste aluatul de mana). Cand am crezut ca e suficient de bine facut, evident ca nu prea arata ca in pozele de pe net, l-am lasat la „dospit”.

Pasul 3. De pe net am aflat ca aluatul trebuie sa dospeasca, acoperit cu o carpa intre 30 si 90 min la temperatura camerei (pana cand i se dubleaza volumul). Dupa 30 min, nu se intamplase nimic extraordinar. Se umflase un pic doar in partea dinspre cuptor (unde era mai cald). Se pare ca temperatura camerei era prea mica. Mi-am adus aminte ca uitasem ingredientele principale: usturoiul si ceapa, deja tocate marunt. Am mai framantat un pic aluatul, sa se amestece cu ingredientele esentiale si am improvizat o sera: am lasat usa cuptorului deschisa si am pus vasul cu aluatul pe aragaz iar carpa care acoperea aluatul am aranjat-o astfel incat sa directioneze aerul cald spre aluat. Dupa inca 15 min, rezultatul devenise spectaculos. Aluatul ajunsese sa ridice carpa. Am rasturnat tot intr-o tava (prea mare) data cu faina si am bagat tava la cuptor. N-am gasit informatii exacte pe net in legatura cu temperatura sau durata de coacere, asa ca initial am tinut 5-10 min focul la minim (ca sa se mareasca aluatul, daca ar mai fi vrut) dupa care am dat focul la 3/4. Dupa nu stiu cat timp, cand se rumenise si „suna a gol”, am scos painea (ca devenise paine intre timp), si am acoperit-o cu un prosop de bucatarie.

Rezultatul mi s-a parut demential… chiar daca un pic cam sarat.

Un cub de drojdie, o lingurita de zahar, un ibric de apa, cam 750g de faina, niste ulei, sare, 4 catei de usturoi, juma’ de ceapa, rabdare, doua ore…

Update: Datorita interesului acordat acestui subiect, revin cu o serie de imagini care sa ilustreze etapele coacerii, de la stadiul de coca pana la painea coapta.