Ucraina – A doua zi


Pentru ca aveam camere cu vedere la mare si implicit cu o mare vedere asupra rasaritului, cand un colocatar a deschis usa, la 6.30 dimineata, tot soarele a navalit in patul meu. Am incercat din rasputeri sa dorm in continuare, cand pe stanga, cand pe dreapta, dar la 7.30 dorinta de miscare si setea au invins  lenea si oboseala si mahmureala. Jumate de litru de cafea si o baie in mare m-au readus, cat de cat, pe linia de plutire.

Dupa multe parlamentari si razgandiri, gasca noastra s-a despartit in doua mai mici. Cinci in masina si doi pe motoare am plecat spre Odessa (eu am mers in masina, de lene). Trei au ramas la „tabara” in ideea de a se odihni la umbra spiritelor locale.

Drumul spre Odessa, mai bun decat in prima zi, a fost foarte aglomerat la intrarea in oras. Gipiesul nu s-a lasat nici de data asta, instruind soferul sa mearga pe contrasens, pe fiecare strada cu sens unic pe care o gasea pe harta. Intr-un final, am ajuns in zona portului si am parcat pe trotuar langa o spalatorie auto. De acolo am ajuns foarte repede la „vestitele scari” care nu sunt chiar asa impunatoare ca in film, si nici nu sunt din marmura (cum isi amintea bunica). Zona „centrului”, profund turistica, mi-a sugerat aere de Amsterdam fara canale. Strazile inverzite, parcurile, fantanile arteziene, cladirile renovate cu bun gust, se potriveau perfect cu masinile de peste 200.000 de euro vizibile in zona. Cu toate astea, aere marlanesi-balcanice nu prea se simteau. Evident ca exista si baieti care umbla in bustul gol si in slapi prin fata operei, evident ca exista si baieti in masini decapotabile care privesc in scarba „lumea din afara”. Dar slapii erau ieftini, iar masina decapotabila ajungea la 30.000, noua. Se percepe o diferenta uriasa intre Bani si Paine. Masinile de jumate de milion de euro nu apartin rachetilor…nici vanzatorilor de inghetata. Fetele se imbraca, cu precadere, in tinute care le avantajeaza. Am vazut salvari cu turu’ pana la genunchi doar pe doua fete. Una era romanca. Tot ea era una din cele trei tipe pe care le-am vazut purtand balerini.

Dupa cateva ore de plimbat prin oras, dupa observatii de genul: „mama, ce autobuze au, cum de mai functioneaza?”, „politistii normali umbla cate patru, aia speciali, imbracati in negru, umbla cate trei”, „exista si zone cu cladiri total distruse aproape de centru”, „arhitectura cladirii unei banci aduce enorm cu arhitectura moderna comunista…cu exceptia termopanelor albastre”, „n-am vazut hartii sau chistoace aruncate pe strada, in schimb am vazut un animal mort care mirosea ingrozitor, acoperit cu o punga de plastic”, „multe cladiri sunt in renovare”, am ajuns pe o terasa „traditionala. Rugamintile mele nu au fost ascultate de cel, cei, cele, de sus… Probabil ca era singura terasa din oras care nu mai avea bere blonda de nici un fel…si ce sete imi era… Am luat un bors traditional ucrainian, care initial mi se parea cam scump la 12 lei. Dupa ce au venit apretivele si painicile cu mujdei de usturoi, din partea casei,  mi-a mai trecut indoiala. Borsul a fost exceptional, iar in momentul in care in nota de plata ne-au adus gume de mestecat, tot din partea casei, am zis ca asa ceva nu se poate, ca nimeni n-a mai experimentat asa ceva niciunde in lume…eh, au aflat si „inapoiatii” de ucrainieni cum sa-si vanda marfa…

Am plecat de la terasa minunata exact in momentul in care a inceput furtuna.

Ne-am grabit sa intram in masina, inconjurati de un nor de praf. Am incercat sa scapam de tunete fulgere si ploaie, dar n-am avut nici o sansa. Incet, incet, a inceput sa ne para rau de baietii de pe motoare. Totul a fost in regula pana cand, intr-o curba mai stransa, unul din ei a cazut, a alunecat pe asfalt, pietris si iarba cam 15 metri si si-a bulit un picior. Nu suficient de tare incat sa necesite ingrijiri de urgenta, dar suficient incat sa nu mai poata conduce motocicleta. Dupa accident, au iesit aproape instantaneu doua femei din curtile lor, sa ne spuna ca pot chema ambulanta, a oprit un baiat cu o masina sa ne intrebe daca ne poate ajuta cu ceva si s-a oferit sa care ranitul pana la spital. Dupa ce am vazut ca piciorul era relativ in regula (nu erau fracturi deschise, nu existau deformari anatomice vizibile, nu s-a invinetit, nu s-a umflat prea tare), l-am urcat pe ranit in masina, locul lui pe motor fiind luat de „mecanicul” nostru si am mers in graba spre camping. Femeile si-au revenit din disperarea initiala in momentul in care ranitul nostru le-a aratat cum bea din sticla de vodca si le-a zambit. Au facut si ele semn cu mana, chicotind intre ele.

Am ajuns la tabara, am culcat ranitul in sensul in care, dupa ce i-am oblojit juliturile,  toti 10 eram intr-o singura camera sa ii tinem de urat, pana cand a decis ca vrea sa sa doarma. Usurati ca a scapat oarecum cu bine, ne-am pus iar pe baut… Dupa o vreme, am ramas doar patru, si am decis sa mergem la intrunirea de motociclisti. A fost o idee buna si proasta in acelasi timp. Dupa ce am parlamentat cu un bodyguard care s-a autointitulat „singurul de acolo care stie engleza si singurul care inca nu e beat” am reusit sa intram patru insi cu taxa pentru doi. Avantajul: vodca gratis dintr-un bidon, cum avem noi pentru apa cumpana, cu pompa. Muzica proasta (niste plozi beti faceau cover in rusa sau ucrainiana dupa piese de circulatie internationala), adolescenti beti si relativ imobili la rock, motociclisti beti care dadeau rateuri. Dupa niste vodci moaca si intalnirea cu „prietenul” ucrainian care a vrut sa le vanda un AK  cu 200$, mai devreme, amicilor lasati in tabara, ne-am intors la paturile noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s