Dubai ep.3 – Miscare

Dupa doua zile si doua nopti de stat linistit la Ramada, a urmat o succesiune de hoteluri care m-a uimit prin diversitate. Ma asteptam ca totul sa fie organizat, lasand la o parte viteza cu care am plecat din tara, credeam ca lucrurile sunt „mai aranjate” acolo. In schimb, cei de acolo, nordicii, au reusit sa ne faca rost de cate 2-3 nopti la diverse hoteluri. Intr-un final am poposit intr-o zona rezidentiala, la 30km de santier,  intr-un apartament  inchiriat. Transportul, dupa experientele nasoale cu taxiuri, a cazut in sarcina unei firme de agenturare navala, la care s-a renuntat in favoarea inchirierii unei masini pentru noi.

Hoteluri:

Golden Sands. „Hotel” de apartamente. Asta inseamna ca trei stele sunt mai putine decat la un hotel normal. Adica un fel de low budget. Dar un low budget tot la 300$ pe noapte. Mobila vechiuta, decoruri vechiute, internet whireless, gratis doar in holul hotelului. Avantajul a fost bucataria.

Four Points Sheraton-Bur Dubai (exista cel putin doua hoteluri „Four Points Sheraton in Dubai). A fost prima data cand am avut camere separate asa ca ne-am bucurat in sfarsit (si singura data) de Marea Intimitate. Curat, patru stele pe bune. Internet pe multi bani (asa ca am continuat sa hacuim retelele whireless neprotejate).  Asta a fost una din problemele cele mai nasoale in Dubai: internetul la hotel, mai ales whireless, era foarte scump, iar pachetul cel mai scump de net iti garanta transfer de 72 k/s la 75$/zi.

Jumeira Beach Reidences. In afara de faptul ca acest cartier „rezidential” se afla langa o mare centrala termoelectrica, asa ca au fost seri in care nu ne permiteam sa deschidem usa la balcon pentru ca intra fum, privelistea era fantastica…sau nu fantastica, ci doar nemaiintalnita de mine pana atunci. Am stat la etajul 21 din 44, iar liful facea 30 de secunde pana „acasa”.  Nu vedeam marea care era la 200 de metri in cealalta parte, dar vedeam o parte buna din proiectele terestre ce urmau sa fie terminate in urmatorii 2-3 ani.  De departe cel mai bun confort (doua dormitoare mari, living, trei bai, bucatarie, parcare subterana pazita, aerul conditionat fiind o necesitate). Cel mai mare avantaj al „cartierului” era apropierea de Hard Rock Cafe Dubai si accesul pe o plaja neamenajata.

Drumul de 30km a devenit o obisnuinta in urmatoarele 30 de zile (in tarile arabe saptamana de munca are 6 zile, ziua de odihna fiind vineri) iar gandul de a vizita Burj Al Arab, a devenit trivial in capul meu, tinand cont ca vizita m-ar fi costat 100$, pentru 3 ore si un ceai, pe un traseu pe care nu l-as fi ales eu…vedeam hotelul, de la 100 de metri in fiecare zi, de doua ori iar chestiile interesante din interior le stiam de la Discovery…

-va urma-

Dubai ep.02 – Desteptarea

In prima zi, ne-am invartit prin zona hotelului si eu am retrait o parte din atmosfera din Cairo. Multi oameni, galagie, claxoane, aproape in fiecare intersectie erau urme de accidente, case de schimb valutar, supermarketuri, mc donalds, un supermarket dedicat calculatoarelor. In continuare, aproape tot poate fi negociat. Sucuri naturale la doza, mai ieftine decat imi puteam imagina. Bere fara alcool mai ieftina decat la noi. Bere cu alcool, doar la hoteluri si restaurante. Daca vrei alcool acasa, trebuie sa ai permis. Pentru permis de alcool trebuie sa detii: permis de munca, declaratie din partea firmei ca ai voie sa bei, si declaratie pe propria raspundere ca nu esti musulman. Daca nu ai permis de alcool si daca esti prins cu alcool asupra ta (de ex.: intra un bou cu masina in tine si vine politia sa constate lada de bere din portbagajul tau), faci inchisoare, platesti amenda si primesti o mare interdictie in UAE.

In prima zi de munca, trebuind sa fim acolo intre 8.00 si 9.00, pe la 8.00, am coborat in fata hotelului, hotarati sa luam un taxi. Dupa 45 de minute in care am fost refuzati de o multime de taximetristi care nu vroiau sa mearga decat la aeroport, l-am sunat pe sefu’ norvegian sa ne plangem si sa ne scuzam. Ne-a raspus ca la 1000$/zi cat castiga, el ar fi un taxi prea scump pentru noi, asa ca n-avem altceva de facut decat sa ne descurcam singuri. Dupa inca 30 de minute de incercari, pana la urma, portarului de la hotel i s-a facut mila si a vorbit cu un sofer de taxi sa ne duca. Cam oficat soferu’ (nu stiu ce i-o fi zis portarul), mai ales ca probabil nu se astepta sa ii dam spaga, iar la sfarsit aveam nevoie de chitanta pentru decont. Se pare ca se poarta taxiuri si fara „ceasul” pornit, pentru ca am vazut cateva taxiuri pline, dar cu beculetul verde aprins.

La intrarea in santier era o mare de biciclete dotate cu antifurt si sprijinite unele de altele. Pana cand n-am ajuns in Olanda, nu am vazut atat de multe biciclete intr-un loc. Nu e o chestie de protectia mediului, ci de saracie. Da, saracie lucie in Dubai. Saracia indienilor, pakistanezilor si a filipinezilor veniti sa munceasca necalificat pe 100$/luna.Munca, nu neaparat extenuanta, dar dificila datorita diferentelor de temperatura. In birou 18, afara 30, pe vapor 40 si umiditate maxima. Pe vapor transpiram cam un litru pe ora. In birou, racoare, sucuri si cafea din partea casei. Pentru fumat, nu trebuia sa iesi in curte ci din curte…destul de mult de mers…

-va urma-