Gogosi umplute (update)


Tot dintr-o mare lipsa de chef de altceva, m-am apucat sa fac gogosi… Mi-am adus aminte ca in urma cu cateva zile mi se facuse pofta de minciunele (de care n-am mai mancat de cel putin 12 ani), dar m-am gandit sa fac ceva „mai interesant”.

Asa ca: 1 ou, un varf de lingurita cu sare, 10-15g de drojdie, jumate de cana de lapte, doua linguri de zahar, portocala, dulceata de cirese si de nuci, si evident, faina (nu prea multa…adica mai putin de 500g). Retetele mai spun si ceva de unt/margarina dar nu am avut. Am zis sa inlocuiesc untul cu smantana, dar am uitat sa pun cand trebuia, asa ca am facut fara.

Am pus zaharul in lapte si laptele pe foc mic. Am amestecat din cand in cand pana s-a topit zaharul, iar laptele a devenit caldut. Intre timp, am batut oul cu sarea si cu drojdia pana cand s-a dizolvat drojdia. Am pus in oul batut si niste coaja de portocala taiata marunt, pentru ca nu am razatoare. Am luat laptele de pe foc si l-am turnat peste ou (evident ca laptele nu trebuie sa fie fierbinte, pentru ca peste 75 de grade incepe sa se faca oul si obtii omleta). Am mai amestecat un pic pana cand s-a omogenizat. Am turnat amestecul intr-un castron mai mare si  am inceput sa pun faina. Partea cu aluatul care se lipeste de degete nu cred ca o sa-mi placa vreodata… Dupa ce am pus suficienta faina incat sa nu se mai lipeasca aluatul de degete, l-am lasat o ora la crescut, acoperit cu o carpa.

Dupa o ora (n-am mai tras cu ochiu’ sa vad cat si cum a crescut intre timp) am rasturnat aluatul pe masa data cu faina, l-am intins cu mainile (pentru ca nu am gasit trafaletu’) si cu un pahar am taiat discuri din aluat. Am facut sandwich dulceata intre discuri, strangand marginile intre degete, ca sa se lipeasca discurile intre ele si sa nu evadeze dulceata. „Resturile” de la aluat, avand forme interesante, le-am pus in ulei asa cum erau. Si acum vine partea interesanta:

Uleiul nu trebuie sa fie prea incins. Daca este prea incins (cum a fost la mine initial) gogosile se fac foarte repede la exterior (adica se cam ard) si nu apuca sa creasca suficient de mult, asa ca raman mici, inchise la culoare si tari. Gogosile umplute, pentru ca nu am reusit sa intind aluatul uniform, s-au fisurat un pic, lasand dulceata sa atinga uleiul…dar in afara de un sfarait amenintator, nu s-a intamplat nimic rau.

Concluzii: au iesit multumitor pentru prima incercare, dar ar fi trebuit mai mult zahar, mai multa coaja de portocala, mai putina faina si un pahar mai mare (cu care sa decupez discurile). Recomand sa fie mancate in aceeasi zi. Poze, data viitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s